Liderul SIP Botoşani, Maria Ţipirigan: Directorii din şcoli refuză repartiţiile primite de profesori de la IŞJ

Problema incadrărilor cadrelor didactice pe post este departe de a se fi rezolvat. Deşi au trecut două luni de cand a inceput anul şcolar incă mai sunt profesori nemulţumiţi de posturile primite prin repartiţie de la Inspectoratul Şcolar. Dascălii botoşăneni sunt nemulţumiţi de faptul că sunt directori de şcoală care preferă să dea catedre peste normă profesorilor titulari din şcoală indiferent de specialitatea pe care o au şi asta chiar dacă sunt cadre didactice calificate dispuse să lucreze pe acel post. "Deşi ar fi existat posiblitatea să lucreze in Botoşani, Dorohoi ca să spun numai atat, unii directori au preferat să dea tot titularilor de la şcoală ore peste normă şi cand se duc cu repartiţia de la Inspectoratul Şcolar sunt trimişi acasă zicandu-le că directorii comandă in şcoală. Sunt luaţi in răspăr, trataţi dictatorial, nu iau inseamă repartiţiile de la IŞJ", a declarat Maria Ţipirigan, liderul SIP Botoşani. Ea mai spune că in cazul in care sunt primiţi să predea in şcoala unde au primit repartiţie după demersurile făcute de sindicat la Inspectoratul Şcolar li se dau ore la cele mai slabe clase din şcoală. "Dacă sunt primiţi primesc clase cu cei mai slabi elevi ca să nu facă performanţă". Ţipirigan acuză Inspectoratul Şcolar Botoşani că nu ia măsuri impotriva acestor directori şi ameninţă că va schimba atitudinea faţă de inspectorat dacă nu va interveni cu mai multă forţă. "Vinovat de această situaţie se face Inspectoratul Şcolar pentru că nu-i ia la intrebări pe aceşti directori. Dar trebuie să ştie că dacă nu se schimbă situaţia, schimbăm noi macauzul cu Inspectoratul Şcolar şi incepem anchetă privind repartiţiile".