Detinutii din Botosani au jucat teatru intr-o sala de judecata la Suceava

13 octombrie 2007

Trei deţinuţi de la Penitenciarul Botoşani au urcat pe o scena inedită. Este vorba de sala 232 a Tribunalului Suceava, pentru a interpreta piesa Ursul, de Cehov. Cei trei s-au aflat chiar pe locurile de unde au primit condamnările pentru faptele comise.

Cătălin Ifrim, din Vatra Dornei, condamnat la 30 de ani pentru omor deosebit de grav; Sorin Junghietu, din Siret, condamnat la 2 ani şi 3 luni pentru şantaj şi Marius Cucolaş, din Bucureşti, condamnat la 10 ani pentru inşelăciune. Aceştia sunt actorii care au transformat sala de judecată de la Tribunalul Suceava in scenă de teatru. Pentru doi dintre ei, Cătălin Ifrim şi Marius Cucolaş, a fost a cincea reprezentaţie de cind se află in spatele gratiilor. Atit pentru ei, cit şi pentru regizorul Mihai Donţu, nimeni altul decit unul dintre actorii Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" Botoşani, locaţia de ieri a fost o surpriză.
"Nu am ştiut nimic, mai ales că m-au luat pe sus pentru acest spectacol. Practic am găsit o portiţă intre repetiţiile la Romeo şi Julieta şi am fugit la Suceava. Sper ca lucrurile să se desfăşoare normal, chiar dacă avem de-a face cu o locaţie aparte şi cu un actor debutant", a mărturisit Mihai Donţu.
Nici elevii săi nu s-au aşteptat să urce pe podium, in locul judecătorilor. "Nu ştiu dacă este paradoxal să ne aflăm noi in locul judecătorilor. Pină acum nu m-am gindit la o asemenea posibilitate, dar uite că s-a realizat. Important este mesajul pe care-l transmitem şi care trebuie să ajungă la cei din sală, fie că este vorba de Teatrul Naţional din
Iaşi, fie că este o sală de judecată", a declarat Cătălin Ifrim.
Nici el şi nici celălalt sucevean implicat in acest proiect, Sorin Junghietu, nu au avut susţinere in sală din partea familiilor. "A fost prea din scurt şi nu am reuşit să-i anunţ. Pe deasupra, am şi emoţii mari să nu dau vreo bilbă. Am repetat 2-3 săptămini, dar e firesc să am trac", a precizat Sorin Junghietu.

Persoanele cărora le-a fost adresată piesa au cam lipsit din sală

Ideea de a aduce deţinuţii in sala de judecată pentru prezentarea unei piese de teatru i-a aparţinut Ancăi Nicoară, şefa Serviciului de Probaţiune de pe lingă Tribunalul Suceava. Aceasta a declarat că scopul declarat al acţiunii este acela de a le prezenta procurorilor, judecătorilor şi poliţiştilor şi partea umană a condamnaţilor.
"Am incercat să-i aducem pe cei care se ocupă de dosarele actualilor deţinuţi in sala de la Dom Polski. Nu am reuşit, aşa că am hotărit să-i aducem pe deţinuţi mai aproape de ei. Vrem să demonstrăm că timpul petrecut in Penitenciar nu a fost in van, iar in momentul in care vor fi liberi merită o şansă", a spus Anca Nicoară. Chiar şi aşa, numărul publicului vizat a fost destul de mic. Noroc de elevii care au venit la spectacol şi au umplut băncile, care altfel riscau să rămină goale cel puţin pe jumătate

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia