Liderul PD Botoşani, Radu Drăguş i-a dat o bulină neagră noului prefect instalat Gheorghe Sorescu pentru membrii cancelariei pe care ii are. Drăguş a afirmat că persoanele care fac parte din cancelaria prefectului sunt agresivi din punct de vedere politic. El a facut referire directă la şeful cancelariei Florin Turcanu şi i-a recomandat primului reprezentant al Guvernului in teritoriu să fie atent la manifestările subalternilor săi. "Ma indoiesc că domnul prefect Sorescu poate să fie echidistant atata timp cat colaboratorii sai sunt atat de agresivi din punct de vedere politic. Domnul Sorescu este de bună credinţă dar il rog să fie atent la manifestările colaboratorilor săi ca să nu ne intrebăm cine a fost prefect", a declarat Radu Drăguş. Cat priveşte posibila schimbare a directorilor democraţi din funcţie o dată cu inlocuirea prefectului Cristian Roman cu prefectul Gheorghe Sorescu, Drăguş a afirmat că schimbările de la instituţiile deconcentrate trebuie făcute in temeiul adminsitraţiei şi numai dacă se constată un management prost directorii pot fi schimbaţi. "Există intenţia declarată de foarte mult timp a PNL de a schimba directorii PD. Cristi Roman a incercat să respecte legea şi să schimbe in temeiul adminsitraţiei. In momentul in care premierul a schimbat prefectul pe motive puerile, membrii PNL au prins aripi şi incearcă tot felul de strategeme ca să schimbe directorii noştri. Dar aceste schimbări trebuie făcute in temeiul legii şi numai in cazul unui prost management sau a unor greşeli extraordinar de mari trebuie să fie schimbaţi", a mai declarat Radu Dreăguş, liderul PD Botoşani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia