Sute de persoane s-au calcat in picioare, ieri, pentru a prinde un post in invatamant din cele peste 400 puse la bataie de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ). Chiar daca majoritatea posturilor ramase vacante au fost in mediul rural, in localitati izolate, cei care au participat la ultima repartizare cuprinsa in calendarul miscarii personalului didactic din acest an nu le-au refuzat. "Noi i-am sfatuit pe participanti sa ia postul repartizat, chiar daca acesta se afla la o distanta mai mare de domiciliu", a declarat Gheorghe Constantinescu, in calitate de observator al actiunii de mobilitate a personalului didactic. Prioritate la cele 413 posturi din invatamant au avut cadrele didactice calificate, participante la concursul national unic din iulie 2005, care au obtinut medii peste 5 si nu au fost repartizate, precum si cei care au participat la concursul de titularizare din 2004, cu medii peste 5 si care nu au fost repartizati. In ordine au urmat dascalii participanti la concursul de titularizare din acest an cu note peste 5 care au a doua specializare pe diploma, calificatii cu note peste 5 participanti la concursul din 1-2 septembrie, cei cu cumul la pensie si necalificatii participanti la concursul din 1-2 septembrie cu note peste 5. Adrian Lacatus, inspector general adjunct al ISJ, a declarat ca in sedinta publica de astazi au fost repartizati doar cei care s-au inscris initial pentru aceasta repartizare.
Acest material poate fi preluat doar cu citarea sursei Botosaninews.roAscultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026... - FOTO Accident pe DN2. O mașină de poliție s-a răsturnat după impactul cu un autoturism
10 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- „Mi-au omorât copilul!”. Un bebeluș a murit la 2 zile, după ce medicii l-au trimis acasă cu febră
10 martie 2026... - FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026...apetrans

- Doliu în educație! Un profesor emerit s-a stins din viață
9 martie 2026... - FOTO Accident cu un mort și cinci răniți! O mașină s-a răsturnat
9 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- FOTO Autospecială SMURD aflată în misiune, cu şase persoane la bord, implicată într-un accident
8 martie 2026... - Fără cuvinte! O mamă a încercat de două ori să-și omoare bebelușul abia născut
7 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- Firmele din Botoșani se întrec în construcția de case. Încă o societate anunță intenția de a ridica un complex de locuințe
11 martie 2026... - Un primar din Botoșani este anchetat pentru că ar fi mințit în fața procurorilor
11 martie 2026... - Trist! Un apreciat profesor s-a stins din viață. „Amintirea lui va fi mereu vie în sufletul meu”
11 martie 2026... - VIDEO Fermă de păsări din Botoșani, în pericol din cauza unui incendiu. 15 hectare cuprinse de flăcări
10 martie 2026... - Percheziții în județul Botoșani! Administratorul unei firme, anchetat de polițiști
10 martie 2026... - FOTO Furaje mistuite de flăcări într-o localitate din Botoșani. Focul, pus de niște copii
10 martie 2026...ddd

- FOTO Hectare întregi de vegetație cuprinse de incendii, în două localități din județul Botoșani
10 martie 2026... - FOTO „Arde casa vecinilor…”. Curajul de care a dat dovadă un pompier de doar 20 de ani din Botoșani. Filip era în timpul liber
10 martie 2026...
Anunturi
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026 - Anunţ! ADI Zona Metropolitană Botoşani solicită acord de mediu pentru proiectul „Varianta de ocolire Botoșani- etapa 2″
17 februarie 2026


