Botosaneni exploatati in Grecia

Cei doi traficanti retinuti miercuri la Pascani (judetul Iasi), in urma unei actiuni desfasurate de procurorii si politistii de la Combaterea crimei organizate, au fost arestati preventiv pentru constituire si asociere la o grupare criminala organizata si trafic de persoane. George Dumitru Ungureanu, de 27 de ani, si Ionel Nistor, de 28 de ani, sint acuzati ca, in perioada 2006 a€” 2007, au recrutat, transportat, cazat si exploatat prin munca in Grecia si in folosul lor propriu, peste 50 persoane din judetele Iasi, Botosani, Suceava si Neamt. Potrivit datelor aflate la dosar, suspectii le promiteau victimelor locuri de munca in Grecia, platite cu pina la 70 euro pe zi, cazare si masa asigurate. Pentru a ajunge la destinatie, victimele trebuiau sa plateasca intre 450 si 600 euro. Odata ajunse in Grecia, persoanele erau plasate la unele ferme pentru 30 euro pe zi, restul de bani fiind platiti pentru chirie sau catre traficanti. Potrivit anchetatorilor, doua dintre victime au intentionat la un moment dat sa plece, dar au fost batute de traficanti care le-au luat si pasapoartele pe motiv ca nu si-ar fi platit datoriile. Audiati de magistrati, cei doi suspecti au respins acuzatiile si au sustinut ca nu au facut altceva decit sa-si ajute rudele, amicii si cunoscutii. Numele victimelor nu au fost date publicitatii intrucit ancheta a fost initiata in urma unor denunturi. Cercetarile au inceput in august 2006, cind procurorii au solicitat interceptarea convorbirilor telefonice ale suspectilor. In acest fel s-a stabilit modul de actiune a retelei, sistemul de organizare si activitatea membrilor. Miercuri, in urma descinderilor, pe linga cei doi arestati, procurorii si politistii l-au ridicat si pe Radu Vasile Ungureanu, impotriva caruia s-a dispus interdictia de a parasi localitatea pentru 30 zile. In dosar mai sint cercetati Cristinel si Gheorghe Ungureanu, de 30 si 57 ani, fratele, respectiv tatal lui George Dumitru. Aflati in Grecia, acestia nu au putut fi audiati, insa procurorii au solicitat emiterea mandatelor de arestare in lipsa. Cazul se afla in atentia Biroului teritorial iasi al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, care urmeaza sa finalizeze cercetarile