Daniela Condurache canta la „Sutia Sătească”

Miercuri, la Liveni, va avea loc cea de-a 6-a ediţie a festivalului "Suita Sătească". Evenimentul este dedicat celui care a fost George Enescu, cu ocazia implinirii a 126 de ani de la naşterea sa şi cuprinde o serie de manifestări menite să amintească de opera acestuia. Primăria George Enescu care este principalul organizator al manifestării a realizat in cadrul acestui eveniment un program artistic la care vor canta formaţii şi solişti de muzică populară. Nu va lipsi cintăreaţa de muzică populară Daniela Condurache. "Căutam să scoatem in evidenţă inspiraţia folclorică şi ataşamentul faţă de locurile natale ale compozitorului. El a fost admis la Conservatorul din Viena dar ori de cate ori avea ocazia revenea acasă unde işi avea părinţii",a declarat Lucica Parvan, directorul Muzeului Judeţean Botoşani. Anul trecut "Suita Sătească" a fost organizată in cadrul unui comlex de manifestări printre care şi concursul muzical "Jurjac". Anul acesta, din cauza banilor, organizatorii au renunţat la concurs in favoarea festivalului folcloric. Tot in cinstea compozitorului, la Zilele Oraşului Dorohoi, care vor avea loc, anul acesta, la inceputul lunii octombrie Muzeul Judeţean va organiza o expoziţie de grafică pentru a marca 50 de ani de existenţă a Muzeului Memorial Dorohoi. Tot atunci conducerea muzeului speră să organizeze un recital la pian cu solista Ilinca Dumitrescu, fost director la Muzeul George Enescu din Bucureşti. Aceasta va susţine un concert in toamnă alături de Filarmonica Botoşani.