Guvernul a aprobat, in sedinta de ieri, hotarirea de modificare a legii pensiilor, potrivit careia punctul de pensie se va majora, de la 1 septembrie, cu cinci procente, valoarea acestuia ajungind la 416 lei. Membrii Guvernului au discutat atit majorarea valorii punctului de pensie cu 5%, de la 1 septembrie, cit si majorarea punctajului agricultorilor cu 50%.
Persoanele carora li s-au dublat pensiile in anul 2004 nu vor beneficia de majorarea din septembrie. Pe linga majorarea cu 50% a punctajului, agricultorii vor mai primi si majorarea de cinci procente care se aplica atit pensionarilor din sistemul asigurarilor sociale, cit si celor din agricultura.
Pensia medie este de 365 de lei, iar in agricultura este de 141 de lei.
Valoarea punctului de pensie se va majora si de la 1 ianuarie 2008, la 37,5% din valoarea salariului mediu pe economie, ceea ce va insemna o crestere a pensiilor cu peste 40