Senatorul de Botosani Razvan Theodorescu investeste 200.000 de euro in Dracula

Disputa pentru marca "Dracula" scoate la iveala o intelegere intre Aristotel Cancescu, presedintele CJ Brasov, membru PNL, si firma senatorului PSD Razvan Theodorescu, pentru exploatarea marcii ilustrului vampir, scrie cotidianul Romania Libera. Firma bucuresteana Dracula Society Prodalimpex SRL a trimis ieri o notificare CJ Brasov prin care anunta autoritatile de sub Tampa ca a inregistrat la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) marca "Dracula", inca din 1997, avertizandu-le ca nu au dreptul sa intreprinda nici o actiune in legatura cu acest mit. Potrivit copiilor dupa certificatul de inregistrare, marca a trecut in proprietatea industriala a titularilor Lefter Ion-Cristian si Latea Brandes Stefan, pe termen de zece ani, respectiv pana in 2011.
Pe de alta parte, CJ Brasov a semnat in 14 iulie un protocol de colaborare cu firma Draco Carpat SRL, societate ai carei actionari sunt romancierul francez de origine romana Paul-Loup Sulitzer si senatorul PSD Razvan Theodorescu, in vederea exploatarii brandului Dracula.
In urma acestei asocieri, in cazul in care protocolul va fi aprobat in plenul CJ, judetul Brasov urmeaza a incasa 20% din cifra de afaceri a companiei in urma exploatarii brandului Dracula, in timp ce participatia CJ Brasov va fi de 2%.
Conform lui Paul-Loup Sulitzer, partenerul lui Razvan Theodorescu, colaborarea ar avea in vedere exploatarea din punct de vedere turistic si cultural a regiunii Brasov, prin promovarea brandului Dracula in intreaga lume, iar capitalul ce va fi investit in faza initiala se ridica la 200.000 euro.
Intr-o conferinta de presa din luna iulie, Sulitzer preciza ca "in toata lumea se produc obiecte care folosesc imaginea lui Dracula si a Transilvaniei, iar Romania nu beneficiaza cu nimic pe urma acestora".
"Legislatia e proasta"
Consilierul judetean independent Toma Dobrogeanu sustine ca notificarea este inutila deoarece mitul Dracula nu poate sa apartina de drept societatii bucurestene. "Se confirma inca o data proasta legislatie din Romania.
Vin niste baieti destepti care nu au nici o legatura cu Dracula, inregistreaza marca si apoi trimit notificari. Sunt curios ce legatura au avut ei cu nasterea mitului."