Primaria Botosani cere Consiliului Judetean un miliard de lei pentru procesele pierdute

24 iulie 2007

Primaria Botosani cere de la Consiliul Judetean nici mai mult nici mai putin de 30 de mii de euro cheltuieli de judecata pentru 16 procese pierdute. Mai bine de jumatate din aceasta suma o reprezinta insa onorariul avocatului. Reprezentantii Consiliul Judetean contesta suma vehiculata de Primaria Botosani. In anul 2005 Consiliul Judetean a actionat in instanta Primaria pentru a o obliga la plata retroactiva pe anii 2004 si 2005 a contributiei privind sustinerea copiilor institutionalizati. Initial a avut castig de cauza si Primaria a platit jumatate din suma de 20 de miliarde de lei vechi ceruta atunci. Codul Fiscal din 2006 nu a mai prevazut insa obligativitatea platii acestei contributii si de atunci castig de cauza a avut Primaria. "Am castigat 16 procese. Dar nu vreau sa comentez foarte mult lucrul asta, pe urma chiar nu vreau sa ma intorc la un conflict nici macar verbal cu cei de la Consiliul Judetean deci evit orice conflict, deci nu discut aceasta problema", a declarat Catalin Flutur, primarul municipiului Botosani. Disputa este acum pentru cheltuielile de judecata care ajung la 30 de mii de euro. "La procesele care le-au castigat si ei, acuma in 2006 si 2007, cer despagubiri cheltuieli de judecata si alte chestii circa un miliard ", a afirmat Constantin Contac, presedintele Consiliului Judetean. Doua treimi din suma ceruta drept cheltuieli de judecata o reprezinta onorariul avocatului, si acesta impartit in doua capitole - unul fix, platit la inceput si un asa-numit onorariu de succes, achitat pentru procesele castigate si care ajunge la aproximativ 20 de mii de euro. "A mai aparut la dansii o solicitare de vreo sase sute si ceva de milioane ca despagubire, ca un fel de onorariu de succes, adica daca o castigat procesul avocatul primeste onorariu de succes", a mai spus Contac. Presedintele CJ da insa asigurari ca va respecta hotararea judecatoreasca definitiva.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia