Ministerul Muncii dispretuieste vacantele bugetarilor botosaneni

Ministerul Muncii a răspuns in bătaie de joc la protestul pe care sindicaliştii botoşăneni l-au inaintat nemulţumitiţi de repartizarea biletelor pentru staţiunile de odihnă şi tratament. Sindicaliştii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că mai bine de 80 la sută din biletele pentru staţiunile de odihnă şi tratament au fost repartizate judetului in prima parte a sezonului estival cind cei mai mulţi bugetari sunt incă in activitate, iar in lunile iulie şi august nici măcar 20 la sută din numărul cererilor nu vor putea fi soluţionate. Ştefan Ţarcă, liderul CNSRL Frăţia Botoşani a declarat că a mai primit in urma protestului inaintat doar 36 de bilete şi asta la un număr de 14.000 de membri de sindicat. Cele 36 de bilete au fost repartizate pentru perioada iulie-august insă vor trebui impărţite tuturor bugetarilor care au solicitat un bilet pentru a pleca in concediu. "Sunt foarte mulţi oameni care se adresează la noi pentru un bilet, mai mult decat anul trecut si asta in conditiile in care numărul biletelor care ne vin scade. Avem 200-300 de cereri şi un bilet te intrebi ca lider cui i-l dai că oricum ai face tot o problemă e", a declarat Ştefan Ţarcă, liderul CNRL Frăţia Botoşani.