PNL este acuzat că are interese ca să schimbe conducerea Spitalului Judeţean

Vicepreşedintele CJ Botoşani, Dorin Ciuştea a declarat, miercuri intr-o conferinţă de presă că scandalul declanşat la Spitalul Judeţean Mavromati are drept miză interesele unor membri PNL din conducerea Autorităţii de Sănătate Publică. Ciuştea susţine că bătălia care se dă pentru conducerea spitalului judetean se face pentru ca noua echipă să poată gestiona fondurile de achiziţii ce vor ajunge la şapte milioane de euro. Vicepreşedintele CJ Botoşani acuză faptul că un anumit grup din PNL doreşte să controleze aceste achizţii, aceasta fiind miza schimbării actualului diector, Ovidiu Mimor. El susţine că directorul adjunct al ASP Botoşani Gabriel Oprişanu face jocurile grupului PNL care doreşte schimbarea cu orice preţ a lui Mimor. "Un anume Oprişanu doreşte să schimbe echipa de la conducerea Spitalului Judeţean şi asta pe baza faptului că acolo interesele sunt legate de programele de reabilitare care vor veni şi de licitaţiile care se vor organiza. Pai şi la Botoşani sunt băieţi deştepţi care aşteaptă să vină bănuţii şi numesc acolo un maanager apropiat de cei care au aceste interese şi o echipă supusă care percutează la tot ce li se spune. Cine trebuie să ciştige licitaţia, ce firmă trebuie să facă aprovizonarea", a declarat Dorin Ciuştea, vicepreşedintele CJ Botoşani. In replică la acuzaţiile aduse Oprişanu a declarat că el vrea ca banii contribuabililor să fie cheltuiţi cumsecuvine. "Singurul meu scop este ca banii contribuabililor să fie gestionaţi cum trebuie.Voi lua aceleaşi măsuri cu orice alt director al unie unităţi spitaliceşti cu paturi unde nu sunt respectate drepturile asugiraţilor", a declarat Gabriel Oprişanu, directorul adjunct al ASP Botoşani.