Vacanţă de vară petrecută in Italia de copiii de la centrele de plasament

Două grupuri de copii din centrele de plasament botoşănene au plecat vara aceasta in tabere organizate in Italia. Taberele sunt organziate cu sprijinul a două fundaţii italiene care desfăşoară de citiva ani in judet activitati caritabile iar copiii locuiesc pe perioada verii la familiile membrilor din cadrul acestor fundatii. Vacanţa orfanilor este organizată pe parcursul a două luni, respectiv iulie şi august aceştia fiind impărţiti pe două grupe. Prima grupă formată din opt copii a fost susţinută financiar de Asociaţia Pro Romania iar cea de-a doua grupă formată din 26 de copii a plecat in Italia cu sprijinul fundaţiei Il Girotondo. "Copiii merg şi stau la familii pentru că asociaţiile au nişte membrii dispusi să-i ia pe copii pe perioada verii şi le suportă toate costurile.Le cumpără hainuţe, jucării", a declarat directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, Cecilia Spătar. Nu este primul an cind copii din centrele de plasament botoşănene pleacă pe timpul verii in Italia. Astfel de tabere organizate in penisulă se defăşoară in cadrul direcţiei cu sprijinul fundatiilor amintite incă din anul 1998. Copiii care fac deplasarea trebuie să se incadreze unor criterii şi acestea ţin de comportamentul pe care-l au in cursul anului dar şi de rezultatele şcolare. "Căutăm ca toţi cei care sunt in sistemul rezidenţial să meargă in Italia, prin rotaţie. Căutăm să nu fie din cei care au creat probleme pe parcursul anului, care au rezultate şcolare ca să apară o competiţie intre ei", a mai spus Cecilia Spătar.