Paşapoartele vor fi eliberate mai repede

Serviciul Judeţean de Paşapoarte Botoşani a fost dotat cu două noi imprimante ceea ce va duce la scurtarea timpului in ceea ce priveşte acordarea pasapoartelor către cetăţeni. Actele vor putea fi eliberate in cel mult cinci zile şi două dacă sunt in regim de urgenţă. Prefectul Cristian Roman a declarat că dotarea Serviciului Judeţean de Paşapoarte cu cele două imprimante noi moderne a fost necesară in condiţiile in care cele existente dădeau rebuturi şi funcţionarii erau puşi in situaţia de a munci chiar şi de două ori. "Am primit două imprimante noi moderne care vor cscurta timpii de acordare a paşapoartelor. Va fi o perioadă de probă luna iulie pentru noi şi vrem să reduce timpul de acordare al paşapoartelor de la 7 zile cit a fost semnat de Guvern memorandumul la cinci zile aşa cum era. Cele de urgenţă vor rămine la trei zile.Pot să spun aşa ca o picanterie că Bucureştiul s-a cam supărat că la noi ajunge o asemnea staţie pentru că ei au mai multe probleme decit noi şi mai mulţi oameni",a declarat prefectul Cristian Roman. Dotarea serviciului de paşapoarte cu o astfel de staţie este extrem de utilă şi pentru faptul că numărul paşapoartelor eliberate săptăminal pentru cei care doresc să părăsească ţara este in creştere continuă. Statisticile arată că zilnic sunt eliberate circa o sută de paşapoarte şi peste cinci sute pe săptămină.