Arestat prevenit pentru tentativa de viol si coruptie sexuala

Un barbat de 56 de ani a incercat sa intretina raporturi sexuale cu doua minore, de 9, respectiv 8 ani, dupa ce le-a ademenit in locuinţa sa sub pretextul că doreşte să le ofere mincare. Cele doua fete care erau verisoare, impreuna cu fratele unui dintre ele, in virsta de 5 ani, sunt, de altfel, cei trei minori gasiti in localitatea Guranda de un ofiţer de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Romaneşti. Desi initial au declarat ca au plecat de acasa cu consimtamintul parintilor, cei trei au fugit fara stirea acestora, sustragind suma de 175 lei cu scopul de a ajunge in municipiul Botosani. Cind minorii au ajuns in Botoşani, au fost acostaţi de un bărbat necunoscut care i-a condus la locuinţa sa sub pretextul că doreşte să le ofere mincare şi loc de odihnă. La această locuinţă, bărbatul a consumat băuturi alcoolice, iar după ce minorul G.P.-P.a adormit, a propus celor două fete să intreţină cu el relaţii sexuale. Acesta s-a dezbrăcat complet şi prin ameninţări a reuşit să o dezbrace şi pe minora S.I.-M. după care a săvirşit in prezenţa acesteia acte cu character obscene şi prin constringere fizică şi psihică a incercat să intreţină relaţii sexuale cu minora, insă datorită unor imprejurări independente de voinţa sa nu a reuşit să obţină satisfacţii sexuale. Suspectul a fost identificat in persoana lui Ioan Feraru, de 56 ani, din municipiul Botoşani, fără ocupaţie, cu antecedente penale, faţă de care s-a dispus inceperea urmăririi penale pentru săvirşirea infracţiunilor de tentativă de viol şi corupţie sexuală. Organele de cercetare penală au dispus reţinerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore iar la data de 24 iunie l-au prezentat Parchetului de pe lingă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă. Propunerea a fost insuşită de procuror fiind sesizată instanţa de judecată care a dispu arestarea suspectului pentru o perioadă de 29 zile pentru săvirşirea infracţiunii de tentativă de viol şi corupţie sexuală. Dacă suspectul va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă intre 5 şi 12,5 ani inchisoare.