Primăriile vor primi bani pentru amenajarea spaţiilor verzi

Primăriile vor primi bani pentru infiintarea, reabilitarea sau amenajarea parcurilor in cadrul unui program iniţiat de Guvernul Romaniei. Suma pusă la dispozitie tuturor adminstraţiilor locale este de 8 milioane de euro, bani care se vor acorda in acest an. Programul a fost iniţiat de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile avind in vedere că spatiile verzi au fost supuse, in ultimii ani, distrugerilor ca urmare a activităţilor economice şi sociale. Programul are ca scop creşterea consistentă a spaţiilor verzi din Romania, condiţie impusă şi de Uniunea Europeană. Programul se adresează autorităţilor locale, insă acestea vor trebui să depună proiecte pentru accesarea fondurilor. Proiectele constau in infiinţarea de spaţii verzi prin crearea de parcuri, păduri şi plantaţii forestiere sau grădini botanice. "Procedura
de selectare a proiectelor va fi rapidă, pe site-ul ministerului urmand a fi
afişate toate criteriile de eligibilitate, astfel incat proiectul sa
demareze incepand cu data de 1 octombrie 2007",
a declarat Sorin Grindei, directorul Agenţiei pentru Protectia Mediului Botoşani.