Botosanence victime ale proxenetilor albanezi

Patru botosanence au fost sechestrate si obligate sa se prostitueze, in Franta, de catre membrii unei retele de trafic de persoane formate din sapte cetateni de origine albaneza.
Procurorii Biroului Teritorial Botosani al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism lucreaza intr-un dosar instrumentat in Franta, in care victime sunt patru botosanence. Anchetatorii francezi lucreaza la acest dosar de circa trei ani, iar in cursul anului 2005, cei sapte cetateni albanezi, impotriva carora existau probe ca se ocupa cu racolarea, sechestrarea si obligarea mai multor tinere sa practice prostitutia, au fost arestati. Un an mai tarziu, magistratii francezi au decis inlocuirea masurii arestarii preventive si eliberarea celor sapte, sub control judiciar. Cu toate acestea, ancheta in dosarul respectiv a continuat, dar pentru ca una dintre victime se afla in Romania, anchetatorii francezi au dispus o comisie rogatorie ce urmeaza sa o audieze pe botosaneanca.Din cate se pare, cele patru botosanence au ajuns in Franta in 2003, unde stiau ca vor lucra ca menajere. Ulterior, ele au ajuns in mainile proxenetilor albanezi, care le-au sechestrat si obligat sa se prostitueze. Potrivit anchetatorilor, din randul victimelor mai fac parte o serie de tinere din Romania, Rusia si Albania.Conform legislatiei, comisia rogatorie internationala in materie civila sau comerciala este actul prin care o autoritate judiciara dintr-un stat mandateaza o autoritate judiciara din alt stat sa indeplineasca, in locul si in numele sau, un act judiciar intr-un caz determinat. Misiunile diplomatice sau consulare pot efectua comisii rogatorii conform cerintelor statului unde acestea urmeaza a fi realizate. Comisia rogatorie poate fi ceruta pentru a permite partilor sa obtina mijloace de proba care sunt destinate unei proceduri in curs sau viitoare. Comisia rogatorie permite audieri de martori sau alte persoane implicate, obtinerea de documente, efectuarea de expertize, realizarea unei anchete sau procurarea unor alte acte ori informatii necesare pentru solutionarea unui caz determinat