Una din concluziile ultimului control efectuat in şapte dintre spitalele botoşănene se referă la personalul supradimensionat din sistemul sanitar botoşănean. Chiar dacă organigramele acestora se incadrează in prevederile legale, numărul persoanalului incadrat in spitalele botoşănene depăşeşte media pe ţară. Adjunctul Autorităţii de Sănătate Publică Botoşani, Gabriel Oprişanu a declarat că in urma controlului efectuat de o comisie formată din reprezentanţi ai ASP Botoşani şi ai Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Botoşani, s-a constatat că schema de personal, aprobată prin ordinul Ministrului Sănătăţii, se incadrează in prevederuile legale insă ea depăşeşte media pe ţară care este de circa 55 la sută. La Botoşani, media privind procentul incadrărilor din spitale este cuprinsă intre 65 şi 82 la sută chiar in unele cazuri."Este probabil vorba despre o ambiguitate legislativă care, pe de o parte te obligă să ai personal ca să poţi să-ţi faci treaba iar pe de altă parte trebuie să te incadrezi in prevederile bugetare", a declarat Gabriel Oprişanu, adjunctul ASP Botoşani. Mai grav pare a fi faptul că din cei 2600 de salariaţi ai spitalelor verificate aproape 1000 dintre ei reprezintă personal auxiliar şi necalificat in timp ce puţin peste o mie sunt asistenţi şi medici. "Nu prea putem face mare lucru in această situaţie. Schemele de personal sunt aprobate de Ministerul Sănătăţii, sunt perfect legale, dar probleme apare pentru că li se recomandaă să se incadreze in prevederile bugetare", a mai spus adjunctul ASP Botoşani.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Tragedie rutieră! O femeie a murit după ce a fost lovită de un camion
14 decembrie 2024...
- Călin Georgescu a dat în judecată statul pentru că a desecretizat documentele care au dus la anularea alegerilor
10 decembrie 2024...
simion tehnoconstruct
- FOTO Accident! Tânăr rănit după ce a intrat cu mașina într-un gard
10 decembrie 2024...
- Atenție la ce mesaje transmiteți! Un bărbat a fost săltat de poliţişti pentru mesaje antisemite postate pe TikTok. „Eu sunt muntean, sunt demn, uitaţi-vă la mine”
9 decembrie 2024...
apetrans
- Percheziții la omul de afaceri care a finanțat campania lui Călin Georgescu cu un milion de euro
7 decembrie 2024...
- FOTO Accident cu 32 de persoane! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
5 decembrie 2024...
Bsc
Urban Serv
- Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un bărbat a fost sancționat pentru că a depășit numărul
4 decembrie 2024...
- Tragedie de Ziua Națională a României! Un polițist de 38 de ani a fost găsit împușcat în cap
1 decembrie 2024...
Cele mai citite Stiri
- FOTO! Casă socială sfințită, astăzi, într-o parohie din Botoșani, de PS Nichifor Botoșăneanul
15 decembrie 2024...
- FOTO Accident cu trei persoane în municipiul Botoșani! Două mașini s-au ciocnit
15 decembrie 2024...
- Vacanţa de iarnă 2024-2025: elevii şi profesorii vor avea 18 zile libere consecutive, de Crăciun şi Anul Nou
15 decembrie 2024...
- Cele două surori din Hiliseu Horia, care au suferit arsuri în urma unei explozii, transferate la București
15 decembrie 2024...
- Nici Crăciunul nu îl mai prinde acasă. Tânăr dus sub escortă în Penitenciarul Botoșani
15 decembrie 2024...
- Bilete de tren mai scumpe începând de astăzi, 15 decembrie
15 decembrie 2024...
ddd
- De azi s-a modificat mersul trenurilor! Vezi orele de sosire și plecare a trenurilor din Gara Botoșani
15 decembrie 2024...
- Două fetițe din Botoșani, cu arsuri grave la spital, în urma unei explozii. „Ambele sunt intubate și ventilate mecanic”
15 decembrie 2024...
Anunturi
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
14 decembrie 2024
- Comunicat de presă: „Digitalizarea firmei TECO CRIS PROJEKT”
13 decembrie 2024
Modern Calor
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
13 decembrie 2024
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
12 decembrie 2024
- Anunț prelungire apel de selecție nr. 4/2024 pentru Măsura 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale în teritoriul G.A.L. Codrii Herței”
6 decembrie 2024
- Anunț finalizare proiect „Investiții productive în cadrul societății comerciale LIKE ICE OF SRL ”
4 decembrie 2024
- GAL Codrii de Aramă anunță lansarea sesiunii de cereri de proiecte pentru Măsura M6.A.1/6A
2 decembrie 2024
- Anunț GAL Codrii Herţei lansare apel de selecție: -nr. 4/2024 pentru Măsura 2, -nr. 4/2024 pentru Măsura 3, -nr. 8/2024 pentru Măsura 5, -nr. 2/2024 pentru Măsura 7
21 noiembrie 2024