Aproape 100 de firme cu capital străin vor fi radiate de la Registrul Comerţului

Aproximativ 100 de firme cu capital străin vor fi dizolvate şi radiate de la Registrul Comerţului. Pentru că nu au profit, 93 dintre patronii străini care au investit la Botoşani au renunţat la afacere. Cei mai mulţi dintre cei care vor fi radiaţi de la Registrul Comerţului au investit in domenii de activitate puternic dezvoltate pe piaţa botoşăneană insă au depus capital social minimum şi nu au rezistat pe piaţă. "In procedură de dizolvare sunt 93 de firme cu capital străin, ele se află in faliment pentru că nu au rezistat concurentei. Sunt societăţi mici care au avut de la inceput un capital nu mai mare de 500 de lei",a declarat Dumtru Duduc, şeful Oficiului Judeţean pentru Registrul Comerţului de pe lingă Tribunalul Botoşani. In total, la nivelul judeţului Botoşani, au fost inregistrate de la inceputul anilor 1990 384 de firme cu capital străin. Dumitru Duduc a mai declarat că aceste firme au investit un capital social de circa 39,9 miliarde de lei, din care in dolari 17,8 milioane iar in lei 14,4 milioane. Cei mai multi investitori străini care şi-au deschis o afacere la Botoşani sunt din Italia in domenii precum confectii, agricultură si industria lemnului. Pe celelalte locuri in topul ţărilor de unde provin investitorii străini, care au incercat terenul la Botoşani sunt Turcia, Republica Moldova, Germani, Grecia şi Franţa. Majoritatea au investit in agricultură, industria lemnului, comerţ sau prestări servicii. Din total firmelor cu capital străin doar 13 investitori au bătut palma pentru o afacere cu parteneri din judeţ. "Sunt domenii in care şi romanii au investit puternic şi unde există certitudinea profitului", a mai declarat şeful Oficiului Judeţean pentru Registrul Comertului Botoşani, Dumtiru Duduc. Potrivit acestuia, cifrele arată că in acest moment, judeţul Botoşani se situiază la un nivel mediu faţă de de celelalte judeţe unde investitorii din celelalte ţări mai dezvoltate au incercat să-şi extindă afacerile.