Hoti cautati de politisti pentru un furt de 10 lei

Mai multe persoane sunt cautate de politisti pentru ca au sustras dintr-un magazin din comuna Gorbanesti suma de 10 lei, adica 100 de mii de lei vechi. Agenţii Postului de Poliţie Gorbăneşti au fost sesizaţi telefonic de C. BILICA, de 36 ani, din satul Socrujeni, comuna Gorbanesti, gestionara la un magazine din localitate, cu privire la faptul ca in noaptea de 19 spre 20 mai, autori necunoscuti, prin forţarea lacătului de la uşa de acces au pătruns in magazin de unde au sustras suma de 10 lei in bancnote de 1 leu. La faţa locului s-au deplasat agenţii postului de poliţie insoţiţi de un tehnician criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic, constatand ca cele sesizate se confirmă. In cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, in vederea identificării autorilor şi recuperarea prejudiciului creat.