Liderul PD, Radu Drăguş: PNL şi PSD vor incerca fraudarea referendumului

Liderul Partidului Democrat Botoşani, Radu Drăguş, consideră că liberalii şi social-democraţii vor incerca fraudarea referendumului prin care se va alege dacă Traian Băsescu rămine sau nu la Cotroceni. Drăguş a afirmat că are semnale prin care se incearcă deja denaturarea referendumului. Informaţiile despre care vorbeşte deputatul democrat se referă la faptul că UDMR a solicitat dreptul de a fi prezent in secţiile de votare in anumite localităţi. "In ultimele zile au apărut solicitări la secţiile de votare de la reprezentanţi ai UDMR care in realitate sunt liberali. Anume, la Avrămeni, Vlădeni, Suliţa şi probabil, că vor mai apărea pentru că PNL a avut grijă să obţină dreptul de a trimite reprezentanţi in secţiile de votare din partea UDMR. Este ingrijorător pentru noi fiindcă se pot comite fraude electorale", a declarat deptuatul Radu Drăguş. Mai mult decit atit, liderul democrat a afirmat că partidul condus de el va da in judecată un cotidian local pentru faptul că a acceptat să publice afişaje electorale cu susţineri impotriva lui Traian Băsescu ceea ce contravine unei hotăriri emisă de Biroul Electoral Central. " Intr-un cotidian local nu au fost oprite imaginile cu preşedintele Băsescu şi campania negativă dusă impotriva lui. Aşa cum se solicita de BEC conform unei hotariri pe care am cerut-o noi. Ne rezervăm dreptul de a actiona in judecată cotidianul respectiv", a mai spus Drăguş.