PD şi PLD vor avea reprezentant comun in BEJ la referendum

PD şi PLD care au decis să-l susţină impreună pe Traian Băsescu la referendumul de pe data de 19 mai vor avea un reprezentant comun in Biroul Electoral Judeţean. Acesta va fi consilierul municipal Dan Humelnicu şi va supraveghea modul in care se va desfăşura scrutinul pentru soarta preşedintelui suspendat. Liderul PD Radu Drăguş a declarat că vineri a avut o primă intilnire cu liderul PLD Botoşani Mihai Ţibuleac cu care va colabora in campania electorală pentru Băsescu. Sediul de campanie pentru cele două partide va fi la PD. Campania se va desfăşura mai ales prin intermediul intlnirilor cu oamenii: "Vom umbla in locurile mai populate unde vom sta de vorbă cu cit mai mulţi cetăţeni.Vom avea intilniri interitoriu in comunele din judeţ cu cetăţenii", a declarat Radu Drăguş, liderul PD Botoşani. Suma pe care PD o va cheltui in aceasta campanie este de 300 de milioane de lei şi provine din donaţiile unor sponsori şi contribuţiile membrilor de partid. PLD va avea la rindul său propriul buget pentru campania pe care o va demara alături de democraţi.