Incredibil! Constantin Conţac a ajuns la închisoare

Constantin Conţac
Constantin Conţac

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani şi al PSD Botoşani, Constantin Conţac, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pentru infracţiuni de corupţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus condamnarea acestuia la trei ani de închisoare cu executare. El a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de efectuarea de operaţiuni financiare în situaţii de incompatibilitate, spălare de bani şi fals în declaraţii.

Conţac, care îşi depusese şi candidatura pentru un post de senator pe Colegiul 3 Botoşani, ca independent, a fost deja ridicat de poliţişti, aflându-se în sediul Poliţiei. La fel şi fiul său, Liviu Conţac, care a primit şi el trei ani de închisoare cu executare.

Cea de-a treia persoană implicată în dosar, Ioan Andrici, a primit trei ani de închisoare cu suspendare.

Potrivit procurorilor DNA, Constantin Conţac ar fi desfăşurat, alături de fiul său, Liviu Conţac, fost director la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, afaceri cu bani publici constând în contracte de prestări servicii având ca obiect activităţi de întreţinere a drumurilor şi, respectiv, transport material.

Iniţial dosarul s-a aflat pe rolul Tribunalului Botoşani, însă la scurt timp după începerea procesului a fost strămutat la Braşov, la cererea procurorilor DNA.

Tribunalul Braşov a dispus pe 23 martie 2011 achitarea lui Constantin Conţac şi a fiului acestuia, însă procurorii DNA au făcut recurs. Curtea de Apel Braov a dispus condamnarea lui Conţac la doi ani de închisoare cu suspendare, dar atât el, cât şi procurorii au făcut recurs, iar Înalta Curte s-a pronunţat, miercuri, definitiv.

În data de 31 octombrie, ora 18:30, poliţiştii  au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Braşov la data de 31.10.2012, privind pe Constantin Conţac, de 67 ani, din municipiul Botoşani, condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie , Legea nr.176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice şi art. 292 din Codul Penal. De asemenea, în cursul aceleiaşi seri, poliţiştii  au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Braşov la data de 31.10.2012, privind pe Liviu Conţac, de 43 ani, din municipiul Botoşani, condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie , Legea nr.176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice şi art. 292 din Codul Penal, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

17 thoughts on “Incredibil! Constantin Conţac a ajuns la închisoare

  1. era normal sa se gaseasca o solutie ca sa-l scoti afara din cursa electorala, ca le strica unora procentele…….nu inteleg cum vine asta, in justitia din Romanica, intati ESTI ACHITAT, apoi esti CONDAMNAT…….pacat ca e un om cinstit….apropo de incompatibilitatea, s-au sustras documente din minister si prefectura bt, care il ajutau sa dovedeasca ca nu era incompatibil….taoate treburile astea se „fac cu cap”, apropo….dar hotii adevarati, aia care-l „iubesc” tare…..aia, pe cand vor fi oleaca condamnat5 ?

  2. Pacat, era un om bun. A vrut sa candideze pentru Botosani, sa ia ceva voturi de la USL pe Botosani la rugamintea lui Miki Spaga care a promis ca va rezolva la inalta curte o amanare, macar…dar se pare ca nici Miki nu mai este ce a fost.

  3. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    visul lui miki s….incepe sa se spulbere.Dom Costica ,de ce nu candidai pe colegiul 2? vezi ,in final nu a putut sa te ajute. nici nu stiu cum de l-ai crezut,; el nu se va putea ajuta pe sine.Dom….Florin,invata ceva din asta;pentruca nea mihaita deja tremura…Succes Viorele!

  4. asta e politica in Romania!!Treziti-va oameni buni si constientizati cine este acest USL!!!dupa ce ne-au vandut tara isi aresteaza si fostii membri de care au fost „tradati”
    TRAIASCA PP-DD!

    1. PARTIDUL P…LILOR DAN DIACOIECU E CEA MAI IMBECILA SI CRETINA ORGANIZATIE. DACA PDL E PLIN DE TALHARI SI CURVE ACEST ASA-ZIS PARTID E FORMAT DOAR DIN CEA MAI DE JOS PATURA DE POLITICIENI.

  5. Ce doctrina politica are la baza acest PP-DD ? Pe baza caror fundamente s-a infiintat ? Daca stii sa justifici cu argumente valide, nu „vrajeli” ce sunt perpetuate de „Dumnezeul” tau te rog sa ne scrii. Numai bine !

  6. Mai devreme sau mai tarziu, indiferent cine este la putere, se pare ca toate au pretul lor…Nu incalzeste pe nimeni ca stau Contacii la puscarie, dar ar fi interesant sa vedem ca li se confisca si AVERILE !!!

    1. mai Sorine, ce te face sa crezi ca daca le confisca averile, iti dau tie un leu in plus la salariu sau pensie? nu, daca le confisca, isi iau „impartitorii dreptatii ” banii, ca sa imbogateasca ei si mai mult….inca nu te-ai prins cum merge treaba? urli despre unul in prea cumparata sa te alaude, il bagi la zdup si-i iei lejer averea, prin intermediul institutiilor statului, si o duci la tine in conturi! e asa de greu de inteles?

  7. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    mare pacat,un om cu calitati exceptionale care a facut ceva pentru judetul Botosani,ce a facut el alti nu sunt in stare sa intretina,d-l Contac va doresc multa sanatate!!!

  8. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Indiferent de cukoarea politica ,sa fie arestati,condamnati dar mai ales confiscarea averiilor furate de la noi…

  9. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Pai Roman i-a facut dosarul cand se judeca cu el pentru calomnie! Cand a zis Contac ca prefectul baga tiruri cu tigari peste granita sub protectia lui….parca asta era speta!

  10. da, dar la sesizarile lui Contac, asupra furturilor ex prefectului, nu s-a dispus nicio cercetare, totul s-a acoperit si s-a facut tot posibilul sa-l infunde pe cel care a sesizat, asta e justitia din RO, dle Flut nu sunteti deloc strain, asa-i?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *