Consilii Locale obligate să-şi autorizeze staţiile de epurare a apelor uzate

Consiliile Locale de la Darabani, Dorohoi, Săveni şi Truşeşti vor trebui să găsească resursele necesare pentru autorizarea staţiilor de epurare a apelor uzate. In caz contrar ele riscă să fie amendate de Comunitatea Europeană. Autorizarea staţiilor de epurare a apelor uzate conform standardelor europene este una din directivele pe care Romania trebuie să le indeplinească şi la care, potrivit purtătorului de cuvint din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului, Narcisa Dumitriu, stă cel mai prost. "Investiţii in alimentarea cu apă s-au mai făcut dar in domeniul canalizărilor şi al staţiilor de epurare sunt foarte reduse. Dacă pe alte domenii s-au mai făcut pe acesta stăm foarte slab", a declarat Narcisa Dumitriu, purtătorul de cuvint al APM Botoşani. Singura staţie de epurare a apelor uzate care indeplineşte normele europene este cea de la Botoşani insă probleme deosebite sunt la Săveni, Darabani, Dorohoi şi Truşeşti deoarece acestea nu sunt autorizate. "Nu s-au prezentat pentru autorizare ori s-au prezentat cu documentaţii incomplete. Bilanţul de mediu, ce-i drept, e foarte scump şi poate ajunge la sute de milioane de lei", a mai spus purtătorul de cuvint al APM Botoşani. Termenul pe care ţara noastră il are pentru indeplinirea acestei directive este 2015-2018. Investiţia pentru modernizarea celor patru staţii de epurare a apelor uzate nu va putea fi făcută decit in baza unor proiecte cu finanţări europene.