Angajatii de la E.ON Moldova au iesit in strada

Circa 300 de salariaţi ai E.ON Moldova, intre care reprezentanţi ai sindicatelor din Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, au pichetat, timp de două ore, in Vinerea Mare, sediul din Bacău al firmei germane.
Protestatarii au cerut acordarea primei de Paşte, mărirea salariilor şi respectarea clauzelor prevăzute in contractul colectiv de muncă. Reprezentanţii Federaţiei Univers, organizaţie sindicală semnatară a Contractului colectiv de muncă la nivelul firmei E.ON Moldova, susţin că "există un conflict de interese in derulare", iar administraţia "trenează soluţionarea" acestuia, negocierile depăşind cu mult termenul de finalizare prevăzut de lege, adică 60 de zile