Municipalitatea botoşăneană a reuşit să incaseze in primele trei luni ale anului peste 70 de miliarde de lei din taxe şi impozite. Suma colectată la Bugetul local in primul trimestrul al anului indică o creştere cu circa 34 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut dar aceasta nu include banii colectaţi in ultima zi a lunii martie. "Avind in vedere că 31 martie a fost zi nelucrătoare de la agenţii economici un număr important de documente s-a aflat in decontarea intre sediile băncilor şi trezorerie. Dacă aceste sume ar fi ajuns in conturile de venituri deschise la Trezorerie depăşirea incasărilor din primul trimestru al anului 2007 faţă de trimestrul I 2006 era de 44 la sută", a declarat Dumitru Neamţu, director adjunct al Direcţiei de Taxe şi Impozite Botoşani. Volumul cel mai mare de incasări s-a simţit in această perioadă la impozitul pe clădire unde creşterile faţă de anul trecut au fost de 16 la sută şi respectiv de 27 la sută pentru persoanele fizice şi pentru agenţii economici.