Numărul cererilor de echivalare a orelor inregstrate la Inspectoratul Şcolar Botoşani din partea elevilor care isi urmează părinţii in tărţile spre care au plecat, pentru a ciştiga un trai decent, creşte de la un an la altul. Acomodarea elevilor botoşăneni cu sistemul de invăţămint din Italia sau Spania unde au plecat cei mai mulţi botoşăneni in ultimii ani se face foarte greu şi in cele mai multe cazuri se finalizează cu solicitarea acestora de a reveni in băncile din şcolile romaneşti. Daniel Botezatu, inspector şcolar pe probleme de educaţie a declarat că anul acesta, pină acum, au fost depuse un număr de 25 de cereri. Numărul este mare in condiţiile in care anul trecut au fost inregistrate doar 16 cereri de echivalare a orelor predate in şcolile din Italia, Spania sau Serbia. "Anul acesta am pierdut o grămadă de timp cu dosarele lor pentru că foarte mulţi vin cu ele incomplete şi trebuie să le completăm apoi. Am primit 25 de cereri petnru aprobarea transferului de la şcolile din străinătate la noi", a declarat Daniel Botezatu, inspector şcolar. Cei mai mulţi se intorc in ţară deoarece nu se pot acomoda cu condiţiile şi ritmul de studiu impus in tările in care se află părinţii lor. "Mulţi au spus că vin pentru neacomodare cu sistemul de invăţămint de acolo. Nu se face carte ca la noi. Şcolile de stat de acolo nu se ridică la nivelul celor de la noi. Sunt respinşi apoi acolo de ceilalţi colegi", a mai spus Botezatu.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026... - Doliu în educație! Un profesor emerit s-a stins din viață
9 martie 2026...simion tehnoconstruct

simion tehnoconstruct

- FOTO Accident cu un mort și cinci răniți! O mașină s-a răsturnat
9 martie 2026... - FOTO Autospecială SMURD aflată în misiune, cu şase persoane la bord, implicată într-un accident
8 martie 2026...apetrans

- Fără cuvinte! O mamă a încercat de două ori să-și omoare bebelușul abia născut
7 martie 2026... - Atac sângeros în fața unei biserici! Un bărbat de 61 de ani, înjunghiat în plină stradă
7 martie 2026...Bsc

Urban Serv

- FOTO Accident cu patru mașini! 12 persoane implicate. Printre răniți, doi copii
7 martie 2026... - Elev de clasa a IV-a, bătut de iubitul mamei cu o curea. Copilul a implorat să nu mai fie adus acasă
7 martie 2026...
Cele mai citite Stiri
- FOTO Accident cu două mașini. Două persoane au ajuns la spital
10 martie 2026... - Rareș Mandache și Alexandra Butnaru, premianți la concursul Toastmasters Botoșani
9 martie 2026... - Doliu în educație! Un profesor emerit s-a stins din viață
9 martie 2026... - Botoșăneni puși la muncă fără repaos și fără plata orelor suplimentare. Inspectorii muncii au dat amenzi
9 martie 2026... - VIDEO Flăcări uriașe într-o localitate din Botoșani. De la ce a pornit vâlvătaia
9 martie 2026,.. - FOTO Incendiu într-o localitate din Botoșani. Un bărbat a ajuns cu arsuri la spital
9 martie 2026...ddd

- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026... - Botoșaniul spune „Stop!” jocurilor de noroc. Petiție online pentru scoaterea păcănelelor din municipiu
9 martie 2026...
Anunturi
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale societății Milau Design Shoes SRL
9 martie 2026 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani anunță vânzarea bunurilor mobile ale Volksmarkt Cora SRL
9 martie 2026Modern Calor

- Anunț! Posibilitate de angajare la societatea comercială Five Continent Group SRL Botoșani
1 martie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ privind vânzarea unor bunuri mobile ale societăţii comerciale Jakab Automobile SRL Botoşani
24 februarie 2026 - Anunţ al AJFP Botoşani privind vânzarea unor bunuri imobile ale societăţii comerciale MT SRL
24 februarie 2026 - Mesaj de condoleanțe transmis familiei fostului primar al comunei Hudești, Viorel Atomei, stins din viață la vârsta de 65 de ani
18 februarie 2026 - Anunţ! ADI Zona Metropolitană Botoşani solicită acord de mediu pentru proiectul „Varianta de ocolire Botoșani- etapa 2″
17 februarie 2026


