Elevii vor trebui să poarte cel puţin un semn distinctiv, care să arate că aparţin unei unităţi şcolare. Legea privind creşterea siguranţei in unităţile de invăţămint, publicată in Monitorul Oficial, prevede ca toate consiliile profesorale, impreună cu reprezentanţii părinţilor şi ai elevilor să stabilească dacă şcolarii vor purta eşarfe, ecusoane, uniforme sau alte semne. Conform legii, in fiecare şcoală, consiliul profesoral trebuie să consulte consiliul părinţilor şi să emită un regulament de ordine interioară in care să fie precizate condiţiile de acces in instituţie al dascălilor, elevilor şi al persoanelor străine. Prefecţii, impreună cu Inspectoratul Şcolar, reprezentanţii Poliţiei şi ai administraţiei publice locale trebuie să analizeze trimestrial modul in care se asigură protecţia unităţilor de invăţămint.