Spitale botoşănene in pericol de a fi amendate

Trei dintre spitalele botoşănene care au fost vizitate săptămina aceasta de inspectorii sanitari botoşăneni au fost la un pas de a primi amenzi de zeci de milioane de lei din cauza deficienţelor constatate. Norocul directorilor celor trei unităţi spitaliceşti a fost acela că vizita inspectorilor sanitari a fost una de consiliere şi nu de control. "Dacă inspectorii nu erau in activitatea de consiliere acum aceste spitale conform legii ar fi trebuit amendate, aşa li s-a dat doar nişte avertismente", a declarat Gabriel Oprişanu, consilier in cadrul Compartimentului de Asistenţă Medicală de Urgenţă Prespialiceasca şi Spitalicească. Altfel, atit spitalul de la Truşeşti, Darabni şi Dorohoi ar fi trebuit să găsească citeva zeci de milioane de lei pentru a plăti pentru deficienţele constatate la faţa locului. La Dorohoi situaţia i-a ingrijorat cel mai mult pe medicii botoşăneni care au constatat starea deplorabilă de la laboratorul de boli TBC. In cazul in care inspectorii s-ar fi aflat intr-o activitate de control unitatea ar fi primit trei amenzi: 150 de milioane de lei la nivelul unităţii, şi cite 40 de milioane de lei pentru manager şi directorul medical. O amendă de 60 de milioane de lei vechi ar putea fi oricind aplicată spitalului de la Truşeşti pentru condiţiile improprii. Inspectorii au remarcat lenjeria ruptă, condiţiile deloc corespunzătoare de păstrare a hranei sau cele de la spălătorie şi blocul alimentar. Mai puţin ar fi incasat din amenzi inspectorii de la Spitalul Darabani unde vinovate au fost găsite femeile de serviciu. Pentru că au lăsat mopul şi celelalte materiale de curăţat la intimplare ele ar fi trebuit să plătească pe puţin 30 de milioane de lei. Directorii spitalelor vor trebui să găsească soluţii de remediere pentru situaţiile constatate pentru că la a doua vizită nu mai scapă fără amenzi după cum susţin inspectorii sanitari care au fost săptămina aceasta in control la cele trei spitale din judeţ.