Controale in trafic pentru depistarea autovehiculelor poluante

Botosanenii surprinsi in trafic cu autovehicule ce emana o cantitate mai mare de gaze de esapamant decat cea normala sint amendati. In plus, unii dintre ei au ramas deja si fara certificatul de inmatriculare. Controlul a fost demarat de Garda de Mediu, in colaborare cu Politia Rutiera si Registrul Auto Roman.
Corpul de control a inceput aceasta actiune la inceputul saptamanii trecute. Ea face parte dintr-un program de implementare a strategiei europene in domeniul emisiilor de gaze. "Comisarii participa impreuna cu reprezentantii RAR si Politia Rutiera la o verificare a autovehiculelor din circulatie. In aceasta saptamana au fost verificate 16 autovehiculele pentru care s-a aplicat o sanctiune de 500 lei si au fost retinute doua certificate de inmatriculare. Actiunea continua pana la sfarsitul acestei luni", a declarat Rodica Zelinca, comisar sef al Garzii de mediu Botosani. Gradul de poluare a fost stabilit prin expertiza laboratorului mobil al Registrului Auto Roman, care cu ajutorul unei sonde a determinat emisiile de gaze la tevile de esapament. Potrivit comisarului sef al Garzii de Mediu, cei mai multi dintre soferii amendati conduceau autovehicule mai vechi de 20 de ani.