Patru proiecte botoşănene in programul naţional „Spaţii Verzi”

Patru proiecte aparţinind unor organizaţii neguvernamentale din municipiu au şansă să primească finanţare in cadrul programului naţional "Spaţii verzi". Este vorba despre fonduri de peste o sută de milioane de lei pe proiect in cazul in care principalul finanţator, Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc şi Moll Romania vor considera proiectele viabile. Ele trebuie să aibă in vedere reorganizarea şi reamenajarea spaţiilor verzi din municipiu. Pină acum au depus proiecte patru unităţi de invăţămint in colaborare cu organizaţii neguvernamentale, din care trei sunt in parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului şi unul pe cont propiriu. Primul propiect aparţine fundaţiei Carpathes şi, fiind derulat in colaborare directă cu APM Botoşani, va avea in vedere reamenajarea parcului din faţa instituţiei. In cazul in care proiectul va primi finanţarea necesară, respectiv 100 de milioane de lei, parcul va primi si un nume. Cel mai probabil, noul parc se va numi "Parcul Micilor Ecologişti". Cel de-al doilea proiect care aşteaptă finanţarea de la fundaţia pentru parteneriat Miercurea Ciuc este realizat de Asociaţia "Ştefan cel Mare" şi Şcoala nr 14 din muncipiu Botoşani şi are in vedere ecologizarea mai multor spaţii verzi şi plantarea de copaci şi flori. Cel mai indrezăneţ proiect este de departe cel al Asociaţiei "Protecţie şi Educaţie" din cadrul grădiniţei 22 "Step by Step" care presupune efectuarea unor lucrări de amenajare a spaţiului verde din Parcul Tineretului din Botoşani. Copiii vor lucra la repararea băncilor, vor planta flori, copaci, etc in parcul cel mai mărginaş al urbei. "Cei de la grădiniţa 22 şi-au propus foarte multe lucrări şi chiar este interesant de urmărit dacă vor reuşi pentru că e un proiect indrăzneţ. Sunt patru proiecte care aşteaptă finanţarea de la fundaţia pentru parteneriat Miercurea-Ciuc", a declarat Narcisa Dumitriu, purtătorul de cuvint al APM Botoşani. Cel de-al patrulea proiect a fost realizat de elevii şi cadrele didactice de la Grupul Şcolar Elie Radu şi se referă la amenajarea parcului dendorlogic din curtea liceului lor.