8 martie vine cu daruri şi pentru femeile din Penitenciar

Conducerea Peniteciarului de Maximă Siguranţă Botoşani a organizat mai multe manifestări dedicate Zilei Femeilor astfel incit ele işi vor sărbatori ziua pe parcursul a patru zile. Cenaclu literar, cintece interpretate de copii, concert simfonic dar şi un program de dansuri sportive sunt acţiunile oferite in dar femeilor private de liberate. Pe 8 martie deţinutele ii vor asculta pe colegii lor de celulă facindu-le un omagiu pentru că un grup de bărbaţi vor organiza un mini-cenaclu literar dedicat femeii iar copii de la Palatul Copiilor Botoşani vor susţine un program artistic urmat de un concert simfonic al Filarmonicii de Stat Botoşani condusă de trompetistul Mirel Manea. Pe data de 9 şi 10 martie femeile vor avea parte de asemeni de un spectacol cu dansuri sportive susţinut de copii de la grupul Pro Dance. Perioada dedicată femeilor este potrivit purtătorului de cuvint din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Botoşani, Iulian Dăringă un motiv pentru deţinute de a se intilni cu copii lor. "Copiii vor avea posiblitatea de a petrece o perioadă de timp alături de mame şi a le felcita cu ocazia zilei lor, acestea urmind a le oferi cadouri confecţionate de către ei, la care au lucrat pe parcursul intregii lunii februarie", a declarat Iulian Dăringă, purtătorul de cuvint al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Botoşani.