Preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Liberal Democrat (PLD), senatorul Mihai Ţibuleac, consideră că votul din Parlament in urma căruia solicitarea preşedintelui Traian Băsescu de organizare a referendumului pentru introducerea votului uninominal a fost respinsă demonstrează necesitatea dizolvării instituţiei legislative.
Ţibuleac afirmă că parlamentarii nu mai reprezintă interesele celor care i-au ales şi este convins că rezultatul referendumului care va fi iniţiat de şeful statului va demonstra că populaţia are un alt punct de vedere.
"Noi, parlamentarii PLD, susţinem votul uninominal necondiţionat. Ne bazăm pe ajutorul populaţiei, care va veni la referendum şi va arăta clar că Parlamentul este rupt de realitate", a declarat Ţibuleac, care şi-a manifestat increderea că votul uninominal va reforma clasa politică.