Biserici reabilitate cu fonduri de la Guvern

Sase cladiri de patrimoniu din judetul Botosani vor fi reabilitate, in acest an, cu fonduri de la Guvern. Majoritatea imobilelor sunt lacasuri de cult, vechi de citeva secole. Ministerul a uitat sa treaca insa pe lista chiar sediul Directiei
pentru Cultura, monument istoric care are nevoie urgenta de reabilitare.
Ministerul Culturii si Cultelor a alocat 4 milioane de lei, adica 40 de miliarde de lei vechi, pentru reabilitarea monumentelor istorice de interes national din judetul Botosani. "
Manastirea Popauti va primi anul acesta, dupa informatiile recente pe care le avem de la nivelul ministerului, 1,4 miliarde lei vechi, avem apoi biserica Sf Nicolae din Dorohoi, acestea amindoua sunt ctitorii stefaniene, care va primi 4,5 miliarde lei vechi, apoi Biserica Sf. Gheorghe din Botosani, ctitoria Elenei Rares, va primi vreo 8 miliarde", a declarat Dana Petrariu, directorul Directiei de Cultura Botosani. Si Casa Sofian va beneficia de bani de la Guvern. Pentru acest obiectiv au fost alocati 140.000 de lei, suma insuficienta pentru demararea lucrarilor de reabilitare. Printre imobilele de pe lista Ministerului a fost inclusa si Manastirea Cosula, care va beneficia de lucrari de reabilitare de peste 200.000 de lei vechi, pentru Casa egumeneasca, aflata in stare de colaps. Si biserica Armeneasca va primi in continuare sume importante din partea Companiei Nationale pentru Investitii. In schimb, ministerul a uitat sa treaca pe lista si sediul Directiei pentru Cultura, si acesta monument istoric. Reabilitarea imobilului este impetuos necesara, tinind cont ca portiuni de tencuiala, caramida si plafoane chiar au inceput sa cedeze. Imobilul dateaza din 1900 si nu a beneficiat de nici o reparatie capitala.