Doua fete minore din Botosani, scoase din mina unui proxenet

Poliţişti din Sectorul 2 au reuşit, zilele trecute, destrămarea unei grupări de proxeneţi formată din patru membri, după ce unul dintre ei a fost prins in timp ce primea de la doi clienţi, 50 lei şi, respectiv 45 lei, pentru a le inlesni intreţinerea de raporturi sexuale cu două minore, intr-un imobil din str. Mătăsari, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvint al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Constantin Zoicăreanu, 50 de ani, din judeţul Ilfov, şi familia Miloş, din Bucureşti, respectiv Mihăila (mamă), 52 de ani, Gheorghe (tată) şi Claudia (fiică), sunt cercetaţi (primii doi in stare de arest preventiv), pentru proxenetism, infracţiune pedepsită cu inchisoarea de la doi la şapte ani.
"Clienţii prostituatelor erau acostaţi in zona B-dul Pache Protopopescu, pe str. Mătăsari sau pe str. Matei Voievod, şi conduşi la adresă, iar pentru acest serviciu şi găzduire primeau diverse sume de bani cuprinse intre 10 şi 20 lei din tariful stabilit, respectiv 40-50 lei", a precizat comisar şef Florin Dumitrache, adjunctul şefului Poliţiei Sectorului 2. Potrivit acestuia, cele două minore, de 15 şi, respectiv, 17 ani, ambele din judeţul Botoşani, cercetate pentru prostituţie, in stare de libertate, sunt in abandon şcolar iar familiile nu sunt interesate de soarta lor