Un tata disperat solicita ajutor pentru operarea fiului sau care a suferit un grav accident

Un tata disperat solicita ajutor pentru operarea fiului sau care a suferit un grav accident. Lucel Motoc din Botoşani (str. Independenţei nr. 9, bloc B2, sc, C, ap. 4) solicită sprijinul credincioşilor in aceasta problemă deosebita, prin intermediul Protopopiatului Botosani, care ne-a remis urmatorul comunicat. "In vara anului trecut, mai exact in data de 18 iulie, 2006, fiul meu, C.., impreună cu prietena sa, au plecat intr-o excursie la mare cu un grup deA?tineri. Pe data de 19, orele 1,30 noaptea, am fost anunţat de către prietena fiului meu că s-a intimplat un groaznic accident. Am rămas inmărmuriţi. Ne-am urcat imediat in maşină să ajungem la Constanţa. La Constanţa am constatat că fiul meu a suferit, intr-adevăr, un accident deosebit de grav in urma căruia a rămas total paralizat (tetraplegie). A plonjat intr-o piscină in interiorul căreia se desfăşurau lucrări de amenajare. Nişte oameni inconştienţi au dat drumul la apă deşi in interior se afla un zid despărţitor de beton la numai 20 de cm de suprafaţă. Fiind intuneric, orele 21- 21,30 fiul meu a venit cu capul direct in zidul de beton. A fost salvat de prietenul său şiA?reporterul unei televiziuni. Diagnosticul in urma acestei cumplite lovituri a fost fractură cervicală, vertebrele C5- C6 cu tetraplegie completă, adică paralizie totală maini şi picioare. La ora actuală se află sub ingrijirea noastră. Suntem in tratative cu un spital din China pentru operaţie, am luat biletele pentru avion. Suntem planificaţi pentru intervenţia care se va desfăşura pe data de 25 martie a.c.. Operaţia costă, fără transport, 20.000 de dolari, iar transportul aproximativ 2000 de dolari de persoană. Rugămintea noastră este ca acei care mă ascultă, credincioşi, oameni de bine, să facă un efort să ne ajute cit de puţin, cit poate fiecare. Avem un cont in lei deschis la Banca Comercială Romană. Aşteptăm cu nerăbdare clipa plecării in străinătate a fiului nostru. Mulţumesc tuturor celor care vor ajuta cit de puţin acest copil să prindă din nou viaţă", este apelul adresat de tata credinciosilor. Numărul contului: RO29RNCB0041041073020003 DESCHIS la BCR, sucursala Judeţeană Botoşani