Mihai Axinte, directorul Directiei Silvice (DS), a devenit recent proprietarul a 90 de hectare de padure in comuna Dersca. Cu toate ca tranzactia nu pare sa trezeasca suspiciuni, oamenii din zona il acuza ca si-a cumpaart padure dupa ce a devenit director, pozitie ce i-a dat posibilitatea sa-si aleaga un bun amplasament pentru proprietatea sa. Mihai Axinte a cumparat cele 90 de hectare de la Rudolf Moscovici, mostenitorul boierului Moise Moscovici, pe 22 decembrie anul trecut. A platit 900 de milioane de lei vechi, recunoscind ca tranzactia a fost un chilipir. "Daca nu ar fi fost chilipir, ar fi costat cel putin dublu. Proprietarul avea nevoie de bani pentru ca se apropia ziua nepoatei sale si ar fi vrut sa-i faca cadou o suma de bani mai mare. Din acest motiv s-a decis sa mi-o vinda mie", explica Axinte. Directorul Directiei Silvice a precizat ca pentru a cumpara cele 90 de hectare de padure a luat un credit de 19.000 de euro, pentru care va avea de platit in urmatorii 10 ani cite 330 de euro pe luna. Diferenta de bani pina la 900 de milioane a luat-o cu imprumut de la fratii sai care lucreaza in Italia de mai multi ani.
Proprietatea directorului Directiei Silvice a fost data in paza Ocolului Silvic din zona caruia ar trebui sa-i plateasca 45 de milioane de lei vechi pe an si marcarea copacilor. Desi padurea este imbatrinita (70 de hectare au 45 de ani, iar 20 de hectare 60 de ani), iar cheltuielile pentru intretinerea ei se ridica la vreo 50 milioane anual, afacerea pare sa fie rentabila. Un calcul simplu arata ca, anual, directorul DS ramine cu un profit cuprins intre 5 si 15%. "Balanta dintre cheltuieli si venituri este pozitiva. Pe an eu pot marca si vinde 90 de metri cubi de lemn. Un metru cub de lemn costa cel putin 700.000 de lei vechi, ceea ce inseamna ca mie imi ramin in buzunar anual cel putin 17 milioane de lei vechi ", a precizat Axinte. Acesta sustine ca noua achizitie este trecuta in declaratia sa de avere si asta pentru ca nu face concurenta neloiala Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva. "Daca Romsilva ar fi achizitionat padure as putea fi acuzat de concurenta neloiala. Regia Nationala a Padurilor achizitioneaza insa terenuri pe care le impadureste cu toate speciile forestiere pentru a marii suprafata paduroasa a judetului", mai spune directorul Directiei Silvice.
Suspiciuni semnalate de satenii din Dersca
Dupa cum singur sustine, Mihai Axinte mai este proprietarul a 2,5 de hectare de padure pe care a plantat-o in urma cu 12 ani pe un teren mostenit de la socrul sau tot in comuna Dersca. De cind este la conducerea Directiei Sivice acesta a reusit sa cumpere in judet, in numele institutiei, 250 de hectare de teren agricol pe care l-a impadurit. La ora actuala suprafata impadurita a judetului este de 56.700 de hectare. Desi Mihai Axinte a precizat ca achizitionarea celor 90 de hectare de padure nu trebuie sa trezeasca suspiciuni, oamenii din zona sustin ca "la Dersca, proprietarul Moscovici primeste legal 100 de hectare de padure. Amplasamentul il stabileste tot Axinte, acolo unde a fost padurea mai buna. Imediat dupa punerea in posesie, proprietarul primeste titlu (cind altii asteapta cu lunile sau anii) si tot imediat Axinte cumpara padure", se arata intr-o scrisoare trimisa la redactie