Primarul Cătălin Flutur l-a felicitat pe Conţac pentru politica sa…liberală

Primarul Cătălin Flutur l-a felicitat joi pe preşedintele PSD Constantin Conţac pentru politica sa…liberală. Afirmaţia a fost făcută după ce preşedintele CJ Botoşani Constantin Conţac prezent joi la intrunirea comisiei de dialog social dedicată societăţii de termoficare a declarat că scandalul facturilor mari la intreţinere a fost declanşat de lipsa de comunicare şi a atras atenţia că e foarte important ca cei care beneficiază de serviciile societăţii Termica trebuie să şi plătească. "Scandalul a ieşit pentru că nu s-a incercat o discuţie. Eu nu contest pierderile şi nu sunt duşmanul celui care nu poate să plătească dar din datele care rezultă nu cred că e nimeni vinovat. Trebuie să se inţeleagă că fiecare trebuie să ne aducem contribuţia dacă consumăm",a declarat Constantin Conţac, liderul PSD Botoşani. In replică , primarul liberal Cătălin Flutur l-a felicitat in aceeaşi şedinţă pe preşedintele PSD pentru afirmaţiile făcute. "Vreau să-i mulţumesc domnului Conţac pentru poziţia corectă luată, o poziţie liberală pentru aşa este, un serviciu de stat se plăteşte. Pină la urmă dacă era foarte multă căldură in casă, dacă avea un robinet il inchidea şi nu avea acelaşi consum", a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani.