Termica solicita refacerea listelor cu cheltuielile la asociatii pe noiembrie si decembrie

Reprezentantii societatii de termoficare sustin ca administratorii contabili nu au aplicat corect formulele de repartizare a costurilor pe fiecare aparatament, asa cum a fost stabilit printr-un act normativ emis de Guvern. Ei considera ca prin repartizarea gresita a cheltuielilor la asociatie, locatarii au pierdut din valoarea ajutoarelor sociale pentru incalzire acordate de stat.

"Potrivit actului normativ prin care s-au acordat ajutoare banesti in lunile noiembrie si decembrie, aceste drepturi au fost diminuate prin faptul ca acele asociatii nu au deflacat corect cantitatile care au fost consumate efectiv in lunile noiembrie si decembrie. pentru a se repara aceasta situatie este absolut obligatoriu sa se refaca listele de cheltuieli pe fiecare scara de bloc", a declarat Nicolina Chirila, inginer sef Termica.

Reprezentantii asociatiilor de proprietari se opun refacerii listelor. Ei spun ca Termica isi depaseste atributiile si nu respecta un contract comercial. Mai mult decit atit, ei cred ca diferentele de pret aparute in ultimele doua luni ale anului trecut sunt determinate de faptul ca Termica a dat mai multa caldura decit e nevoie.

"Problema ar fi termica care in luna decembrie a dat caldura mult mai mult decit trebuia. oamenii au avut repartitoare si au inchis repartitoarele, caldura a circulat si s-au inregistrat consumurile care sunt aporoape duble", a spus Dumitru Rotaru, presedinte Asociatia 33.

Totodata, administratorii asociatiilor spun ca listele nu pot fi refacute atita timp cit o mare parte din locatari si-a achitat deja datoriile.

"Unii oameni au platit. Eu am 6-7 persoane care au sume mari. Unii oameni au platit, sunt foarte multumiti si nu generalizam tot", a afirmat Emil Midoschi, administrator Asociatia 41.

Facturile la Termica au fost reclamate de un numar ridicat de cetateni, care au facut sesizari la primarie sau oficiul pentru Protectia Consumatorilor. Termica are peste 19.000 de abonati, dintre care mai mult de 13.000 au beneficiat, in noiembrie si decembrie, de ajutoare pentru caldura