SIP Botosani vrea să facă un centru social pentru profesorii pensionari părăsiţi de familii

Sindicatul Invăţămintului Preuniversitar Botoşani se va implica in realizarea unui proiect pentru deschiderea unui azil pentru profesorii pensionari părăsiţi de familie. Proiectul va fi intocmit potrivit liderului SIP Botoşani Maria Ţipirigan de profesorii botoşăneni care s-au calificat recent la un curs organizat de Federaţia Educaţiei Naţionale pentru iniţierea cadrelor didactice in realizarea de proiecte in cadrul organizaţiilor. Ţipirigan a declarat că la solicitarea mai multor membrii de sindicat dar şi a celor 50 de pensionari care fac parte incă din cadrul organizaţiei pe care o conduce a decis să inceapă primele demersuri pentru realizarea primului azil pentru profesorii pensionari. "Am primit solicitări foarte multe plus cele de la cei 50 de pensionari care sunt in sindicatul nostru pentru infiinţarea unor unităţi de asistenţă familială. Ne vom interesa prin specialiştii care au obţinut atestat cum putem accesa bani prin Banca Mondială ca să facem acest proiect", a declarat Maria Ţipirigan, liderul SIP Botoşani. Căminul pe care SIP Botoşani intenţionează să-l infiinţeze va găzdui profesorii pensionari părăsiţi de familie sau care au probleme cu sănătatea şi nu au un sprijin la bătrineţe. Maria Ţipirigan liderul SIP Botoşani a mai spus că deja mai multe cadre didactice care fac parte din sindicat şi-au manifestat dorinţa de a face voluntariat pentru persoanele care vor locui. Voluntarii vor desfăşura activităţi care să vină in sprijinul bătrinilor. "Ne gindim la o unitate in care să fie internate cadre didactice pensionare părăsite de copii, care stau in casă singuri şi nu deschid uşa nimănui. Sun cadre didactice cu probleme de sănătate grave şi nimeni nu se ingrijeşte de ei. Noi prin acest proiect deja am avansat ideea unui voluntariat şi s-au arătat incintati foarte mulţi dintre colegii noştri. Ei vor veni să vorbească cu cei internaţi, să-i consilieze pe bătrini, să le citească, să urmărească impreună un film. Contează mult pentru ei şi noi vrem să ne solidarizăm cu colegii noştri aflaţi in suferinţă, să incercăm să le luminăm puţinele zile şi să fim cu ei", a mai declarat Ţipirigan.