Creşterea salariilor se va face după ce Guvernul a aprobat o ordonanţă privind creşterile salariale care vor fi acordate in 2007 personalului didactic din invăţămint, salarizat potrivit legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
De această creştere salarială va beneficia tot personalul didactic, mai puţin profesorii universitari care vor primi in ultima etapă de majorare o creştere de 2%.
In urma majorărilor adoptate miercuri, in luna octombrie 2007, salariul brut, cu sporuri, al unui profesor universitar, cu vechime intre 10 şi 15 ani, se va majora faţa de luna decembrie 2006 cu 263 lei, ajungind la nivelul de 3.127 lei.
Faţă de perioada similară, in octombrie 2007, salariul unui asistent universitar cu aceeaşi vechime, se va majora de la 1.133 la 1.416, adică o creştere de 283 de lei.
In invăţămintul preuniversitar salariul brut, cu sporuri, al unui profesor cu studii superioare, grad didactic I şi vechime cuprinsă intre 25-30 de ani, va creşte, faţă de decembrie 2006 de la 1.662 lei la 2.047 lei.
Un profesor definitiv, cu vechime de 6-10 ani, va ciştiga, in octombrie 2007, un salariu brut de 1.101, cu 207 lei mai mare decit in decembrie 2006.
Salariul brut, al unui profesor debutant, cu studii superioare, va creşte, faţă de acelaşi interval, de la 725 lei la 893 lei.