300 de botoşăneni vor lucra in folosul comunităţii

Numai 300 de botoşăneni vor putea lucra in folosul comunităţii anul acesta ca urmare a protocolului incheiat intre Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi primăriile din judeţ. AJOFM Botoşani a primit pentru 2007 doar 1,5 milioane de lei (15 milioane de lei vechi) pentru protocolul incheiat cu primăriile din judeţ pentru angajarea de personal la legea 76. Şi asta in condiţiile in care majoritatea primăriilor botoşănene au solicitat ca necesar pentru forţă de muncă intre 50 şi 100 de persoane. "Bugetul primit de la ANOFM pentru ocuparea temporară de muncă se ridică la 1,5 milioane de lei ceea ce ne permite angajarea pe un an a 300 de persoane. Nu e foarte mult pentru că de la majoritatea primăriilor am primit solicitări de angajare intre 50 şi 100 de persoane şi nu vom putea incheia decit un număr mai mic de de convenţii in 2007", a declarat Iulia Cocriş, directorul AJOFM Botoşani.