Noul lider PNL, Gheorghe Ciubotaru: N-am sa ii dau satisfactie lui Flutur si n-am sa-l exclud din partid

Noul presedinte al organizatiei judetene a PNL, Gheorghe Ciubotaru, a anuntat masuri radicale care vor fi luate la sedinta de duminica a PNL, insa spune ca nu va recurge la excluderea din partid a primarului Catalin Flutur. "Nu vreau sa ii dau satisfactie lui Catalin Flutur. El forteaza nota ca sa il excludem noi din partid si sa nu isi piarda mandatul de primar. Daca pleaca singur la PLD isi pierde mandatul. Asa ca nu o sa ii dau satisfactie. Poate sa ramina membru PNL cit vrea el", a declarat Gheorghe Ciubotaru. In schimb il va da afara pe presedintele organizatiei municipale, Catalin Alexa. Chiar daca este cumatrul sau, Ciubotaru spune ca nu va fi indulgent cu Catalin Alexa, pentru ca "joaca o alta carte". "Ei sunt foarte smecheri. Vor si cu slanina in pod si cu buzele unse. Vor si in PLD si sa isi pastreze functiile", a precizat Gheorghe Ciubotaru.