In 2007, salariile profesorilor vor creşte cu 22 %

Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Sindicatelor Libere din Invăţămint au decis marţi să suspende greva japoneză. Hotărirea celor două organizaţii a fost luată după ce luni parlamentarii au votat in plen amendamentul cuprins in anexele proiectului bugetului de stat referitor la transferul unor sume din bugetul alocat investiţiilor in invăţămint către salariile dascălilor.

Parlamentarii au votat in favoarea transferului a 480 de milioane de lei din bugetul alocat Ministerului Educaţiei şi Cercetării de la investiţii către salariile profesorilor. Potrivit discuţiilor avute in cadrul comisiilor reunite pentru invăţămint din cadrul Parlamentului, fondurile alocate ajung pentru mărirea salariilor in două tranşe: 7% de la 1 ianuarie şi 15% de la 1 octombrie