In mai puţin de două săptămini de la intrarea in vigoare a noului cod rutier agenţii de cirulaţie botoşăneni au suspendat un număr de 42 de permise auto de la şoferii care au incalcat regulile de circulaţie. Dumitru Zmău, şeful Poliţiei Rutiere Botoşani a declarat că cele 42 de permise au fost suspendate de la 1 decembrie, data la care Noul Cod Rutier a intrat in vigoare şi că foştii şoferi se află in perioada de suspendare. Ei pot să-şi recupereze carnetul de şofer numai după ce sunt supuşi unor testări prin care le sunt verificate cunoştinţele in domeniu. "Odată ce ii suspendăm permisul auto ii dăm un convocator care spune că domnul sau doamna este invitat să se prezinte la poliţie pentru verificarea cunoştinţelor de circulaţie. El vine pentru verificare cind vrea si cind se simte pregatit, in zilele care sunt stabiltie. In opt ore sunt obligat să-i restitui permisul auto dacă dovedeşte că are cunoştinţele necesare", a declarat Dumitru Zmău, şeful Poliţiei Rutiere. Cei mai mulţi şoferi au rămas fără permis in prima parte a lunii decembrie din cauza vitezei neadmise sau pentru că s-au urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Şeful Poliţiei Rutiere mai spune că 15 din permisele care au fost suspendate in această perioadă au avut ca principal motiv consumul de alcool la volan. "Numai de vineri pină duminică am avut şase permise suspendate din cauza alcoului dar 10-15 permise au fost reţinute pentru că şoferii au fost găsiţi beţi", mai spune Dumitru Zmău. Pe un loc secund privind motivul pentru care şoferii au rămas fără carnet il reprezintă viteza. De pildă, de la inceputul lunii si pină in prezent, un botoşănean a călcat pedala de acceleraţie cu peste 137 de kilometri la oră undeva in zona localităţii Virful Cimpului. Legea prevede reţinerea permisului pentru cei care depăşesc 50 de kilometri la oră. S-au mai inregistrat cazuri in care şoferii au rămas fără permis auto pentru neacordarea priorităţii la pietoni, pentru depăşire şi nerespectarea culorii la semafor.
Ascultă aici News Radio!
Convertor Valutar
Meteo
Stiri nationale
- Tragedie rutieră! O femeie a murit după ce a fost lovită de un camion
14 decembrie 2024...
- Călin Georgescu a dat în judecată statul pentru că a desecretizat documentele care au dus la anularea alegerilor
10 decembrie 2024...
simion tehnoconstruct
- FOTO Accident! Tânăr rănit după ce a intrat cu mașina într-un gard
10 decembrie 2024...
- Atenție la ce mesaje transmiteți! Un bărbat a fost săltat de poliţişti pentru mesaje antisemite postate pe TikTok. „Eu sunt muntean, sunt demn, uitaţi-vă la mine”
9 decembrie 2024...
apetrans
- Percheziții la omul de afaceri care a finanțat campania lui Călin Georgescu cu un milion de euro
7 decembrie 2024...
- FOTO Accident cu 32 de persoane! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
5 decembrie 2024...
Bsc
Urban Serv
- Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un bărbat a fost sancționat pentru că a depășit numărul
4 decembrie 2024...
- Tragedie de Ziua Națională a României! Un polițist de 38 de ani a fost găsit împușcat în cap
1 decembrie 2024...
Cele mai citite Stiri
- FOTO Casă socială sfințită, astăzi, într-o parohie din Botoșani, de PS Nichifor Botoșăneanul
15 decembrie 2024...
- FOTO Accident cu trei persoane în municipiul Botoșani! Două mașini s-au ciocnit
15 decembrie 2024...
- Vacanţa de iarnă 2024-2025: elevii şi profesorii vor avea 18 zile libere consecutive, de Crăciun şi Anul Nou
15 decembrie 2024...
- Cele două surori din Hiliseu Horia, care au suferit arsuri în urma unei explozii, transferate la București
15 decembrie 2024...
- Nici Crăciunul nu îl mai prinde acasă. Tânăr dus sub escortă în Penitenciarul Botoșani
15 decembrie 2024...
- Bilete de tren mai scumpe începând de astăzi, 15 decembrie
15 decembrie 2024...
ddd
- De azi s-a modificat mersul trenurilor! Vezi orele de sosire și plecare a trenurilor din Gara Botoșani
15 decembrie 2024...
- Două fetițe din Botoșani, cu arsuri grave la spital, în urma unei explozii. „Ambele sunt intubate și ventilate mecanic”
15 decembrie 2024...
Anunturi
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
14 decembrie 2024
- Comunicat de presă: „Digitalizarea firmei TECO CRIS PROJEKT”
13 decembrie 2024
Modern Calor
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
13 decembrie 2024
- Comunicat de presă privind Creșterea siguranței pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani
12 decembrie 2024
- Anunț prelungire apel de selecție nr. 4/2024 pentru Măsura 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale în teritoriul G.A.L. Codrii Herței”
6 decembrie 2024
- Anunț finalizare proiect „Investiții productive în cadrul societății comerciale LIKE ICE OF SRL ”
4 decembrie 2024
- GAL Codrii de Aramă anunță lansarea sesiunii de cereri de proiecte pentru Măsura M6.A.1/6A
2 decembrie 2024
- Anunț GAL Codrii Herţei lansare apel de selecție: -nr. 4/2024 pentru Măsura 2, -nr. 4/2024 pentru Măsura 3, -nr. 8/2024 pentru Măsura 5, -nr. 2/2024 pentru Măsura 7
21 noiembrie 2024